Guvernul Tudose anunță Taxa de solidaritate ….VEZI CINE PLĂTEŞTE

Angajatorii vor fi plăti o ”taxă de solidaritate”, care va fi ”de 2%”, a anunţat, ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, care a precizat că taxa ar urma să fie introdusă de anul viitor. De asemenea, eliminarea impozitului pentru veniturile sub 2.000 de lei brut va fi amânată.

Ulterior, el a spus că este o taxă prevăzută la nivelul Comisiei Europene, care se aplică şi în sistemul de stat, şi în mediul privat.

„Există o directivă europeană care ne obligă să aplicăm un anumit procent fondurilor de salarii”, a precizat ministrul Finanţelor, spunând că această taxă nu poate fi eliminată sau comasată cu alte categorii de contribuţii.

Ministrul Finanţelor a mai anunţat că impozitul pe venit va fi de 10% pentru toate persoanele, inclusiv pentru cei cu salarii de sub 2.000 de lei.

„Scăderea de la 16% la 10% va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018 pentru absolut toate veniturile”, a precizat ministrul.