A vrut să se angajeze legal, dar a comis o ilegalitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în posesia unui cetăţean din Republica Moldova o carte de identitate românească, ce s-a dovedit a fi falsă.

În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieşi din România un cetăţean din Republica Moldova, pasager al unui autocar înmatriculat în Cehia, ce efectua o cursă ocazională.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care a fost descoperită, în portmoneul acestuia, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia persoanei în cauză.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de identitate, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unui act autentic.

(Visited 480 times, 1 visits today)