ANSAMBLUL HORA din Vlasinesti la ceas aniversar. Cei 10 ani de activitate sărbătoriți într-un cadru festiv – VIDEO/FOTO

VIDEO:

Au cântat și au dansat pe Broadway și în Sacramento, în Statele Unite, Germania, Bulgaria, Cehia, Ucraina și în alte colțuri ale lumii, la Parlament dar și în satele românești și au promovat tradițiile din județul Botoșani.

Interpreți vocali, instrumentiști și dansatori talentați din zona Văii Başeului, valorifică zestrea folclorică lăsată de bunicii și străbunicii lor prin intermediul Ansamblului pe care l-au format, în urmă cu 10 ani, și cu care se mândresc.

Ca la orice aniversare, cei 10 ani de activitate au fost sărbătoriți în cadru festiv. Ansamblul Hora a dansat din nou, pentru localnici și pentru invitații de seamă, cărora le-a oferit un regal folcloric pe măsură.

Spectacolul Aniversar a fost susținut de Ansamblul Rapsozii Botoșanilor și interpreții de muzică populară Brândușa Ciovalciuc, Cornelia Ciobanu, Elena Mândrescu, Petronela Rusu, Laura Ștefănescu Potoroacă, Alida Huțu, Loredana Călin și Constantin Petrescu.

Fondat în aprilie 2009 la iniţiativa inginerului Lucian Trufin, pe atunci primarul comunei Vlăsineşti, acum senator în Parlamenul României, ansamblul a avut, în cei 10 ani, o ascensiune spectaculoasă.

Sub atenta îndrumare a instructorilor, grupurile de tineri au urcat treptele succesului la fiecare dintre reprezentațiile oferite în țară și înafara ei.

Ansamblul folcloric „Hora“ a câştigat numeroase premii şi distincţii naţionale şi internaţionale și are colaborări strânse cu comunitățile românești din diaspora și cu Institutul Cultural Român.

GALERIE FOTO: