APIA lansează 3 scheme noi de sprijin pentru fermieri!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul judetean Botosani aduce la cunoștința fermierilor lansarea a 3 noi scheme de sprijin în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine și / sau caprine, dar și în sectorul vegetal – legume-fructe și cartofi.

Sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichidități care periclitează continuitatea activităților agricole, respectiv a producției primare în agricultură, în sectoarele antemenționate, acestea fiind cele mai afectate de impactul COVID-19.
Având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID- 19, fermierii vor fi sprijiniți în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei și menținerea viabilității fermelor.

Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

Potențialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepțional sunt fermierii activi, conform definiției în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr.1307/2013, respectiv legislației naționale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.

Cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepțional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, sectorulului legume-fructe și cartofi, însoțite de documentele generale și specifice, pot fi depuse la centrele județene/locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București sau transmise prin fax, poștă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.

În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 284/23.09.2020, cererile de sprijin se depun la centrele județene/locale ale APIA începând cu data de 25 septembrie 2020, până la data de 23 octombrie 2020.

Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 milioane de ero.

M21-Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor si IMM-urilor care au fost afectati în mod deosebit de criza COVID-19 (articolul 39b)

Termene de depunere
Cererile de solicitare sprijin temporar cu caracter excepțional pentru sectoarele bovine, ovine/caprine și legume-fructe și cartofi din măsura M21 se depun în perioada 25.09.2020-23.10.2020.
Cererile se depun la centru județean / local al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pe raza căruia beneficiarul își are sediul social / domiciliul, sau unde a depus cererea unică de plată pentru anul 2020, după caz.
Cererile pot fi transmise la APIA prin fax, poștă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.
Beneficiari:
fermierii activi, conform definiției în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr. 1307/2013, respectiv legislației naționale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus cerere unică de plată în anul 2020;
restrictii
beneficiarii care accesează Măsura 21 – Măsură specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepțional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia COVID 19 din cadrul PNDR 2014 – 2020 nu pot accesa și granturi directe acordate în baza cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19.

Sprijinul temporar cu caracter excepțional în sectorul bovine:
Condiții:
Solicitantul trebuie să dețină minimum 5 UVM și maximum 90 UVM femele adulte din specia bovine (taurine+bubaline), înregistrate în RNE la data de 01.07.2020, cu condiția de a avea înscrise minimum 5 UVM femele adulte din specia bovine (taurine+bubaline) pe fiecare unitate de producţie (exploatație cu cod ANSVSA);
Fiecare femelă adultă din specia bovine (taurine+bubaline) pentru care se solicită sprijin, trebuie să aibă vârsta de minimum 24 luni la data de 1 iulie 2020;

!!! Dacă numărul de animale bovine (taurine+bubaline) eligibile pentru această schemă, din toate exploatațiile din cerere, depășește numărul de 90 de capete, cererea de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepțional în sectorul bovine, este respinsă de la plată.

Documente:
Extras din registrul exploatației / animalelor emis de operatorul Sistemului național de identificare și înregistrare a animalelor (SNIIA) din care rezultă efectivul de bovine (taurine+bubaline) deținut la data de 1 iulie 2020, în exploatația / exploatațiile cu cod ANSVSA înscrisă / înscrise în cerere;

Cuantumul sprijinului este de maximum 7000 Euro/fermier/fermier.
Valoarea sprijinul pentru sectorul bovine / exploatație în funcție numărul total de UVM eligibile este:
între 5 UVM – 10 UVM – 1000 Euro
între 11 UVM – 20 UVM – 2500 Euro
între 21 UVM – 30 UVM – 3500 Euro
între 31 UVM – 40 UVM – 4750 Euro
între 41 UVM – 50 UVM – 5000 Euro
între 51 UVM – 60 UVM – 6000 Euro
între 61 UVM – 90 UVM – 7000 Euro
Sprijinul temporar cu caracter excepțional în sectorul ovine / caprine
Conditii:
Solicitantul deține minimum 50 capete femele adulte din specia ovine sau minimum 50 capete femele adulte caprine, înregistrate în RNE, la data de 01.07.2020, pe unitate de producție / exploatație cu cod ANSVSA;
Fiecare femelă adultă din specia ovine sau caprine pentru care se solicită sprijin temporar cu caracter excepțional, trebuie să aibă vârsta de minimum 12 luni la data de 1 iulie 2020;
Exp!!! Dacă în exploatația cu cod ANSVSA figureaza înregistrate la data de 01.07.2020 50 de capete femele adulte din specia ovine și 30 de capete fermele adulte din specia caprine, sprijinul temporar cu caracter excepțional se va acorda doar pentru 50 capete ovine.( nu pot fi cumulate efectivede oi si capre din una sau 2 exploatatii sa rezulte minimul de 50 capete)
Documente :
Extras din registrul exploatației / animalelor emis de operatorul Sistemului național de identificare și înregistrare a animalelor (SNIIA) din care rezultă efectivul de ovine și / sau caprine deținut la data de 1 iulie 2020, în exploatația / exploatațiile cu cod ANSVSA înscrisă / înscrise în cerere;

Valoarea Sprijinul pentru sectorul ovine sau caprine / exploatație în funcție de numărul total de ovine și caprine eligibile este:
între 50 -100 capete – 500 Euro
între 101-200 capete – 800 Euro
între 201-300 capete – 1300 Euro
între 301-400 capete – 1700 Euro
între 401- 500 capete – 2100 Euro
peste 500 capete – 2500 Euro
Sprjinul temporar cu caracter excepțional în sectorul legume-fructe și cartofi:
Condiții:
Solicitantul a depus cerere unică de plată în campania 2020, pentru una sau mai multe culturi aferente următoarelor coduri de cultură (APIA):
351 (Legume proaspete anuale în câmp)
353 (Tomate)
354 (Castraveți)
251, 253 (Cartofi)
359, 360, 361, 362, 363 (Legume în solarii: tomate, castraveți, ardei, varză, vinete)
355, 356, 357, 358 (Legume în sere: tomate, castraveţi, ardei, varză )
654 (Caiși și zarzari)
655 (Piersici)
656 (Cireși și vișini)
801 (Zmeur)
802 (Coacăz)
803 (Căpșuni)
804 (Alți arbuști fructiferi)
971 (Teren sub sere și solarii cultivat)

Solicitantul are o suprafață minimă de 0,1 ha / parcelă pentru legume-fructe cultivate în spații protejate (sere şi/sau solarii);
Solicitantul are o suprafața minimă de 0,3 ha / parcelă pentru legume cultivate în câmp, fructe și cartofi.
Valoarea sprijinului pentru sectorul legume, fructe şi cartofi/exploatație în funcție de suprafața eligibilă este:
a) legume cultivate în câmp, fructe și cartofi
între 0,3 Ha – 1 Ha – 700 Euro
între 1,01 Ha – 3 Ha – 1200 Euro
între 3,01 Ha – 5 Ha – 3000 Euro
între 5,01 Ha – 10 Ha – 4000 Euro
peste 10 Ha – 5000 Euro
b) legume, fructe cultivate în spații protejate (sere și solarii)
între 0,1 Ha – 0,29 Ha – 700 Euro
între 0,3 Ha – 0,5 Ha – 1200 Euro
între 0,51 Ha – 1 Ha – 3000 Euro
între 1,01 Ha – 2 Ha – 4000 Euro
peste 2 Ha – 5000 Euro
!!! În cazul în care un fermier are o exploataţie mixtă (zootehnic și vegetal sau sector zootehnic – specii de animale diferite sau sector vegetal culturi anuale sau perene diferite), care se încadrează în aria de eligibiliate, sprijinul poate fi cumulat până la valoarea maximă de 7000 Euro/fermier/exploatație.

Pentru mai multe detalii privind condițiile generale și specifice de acordare a Sprijinului temporar cu caracter excepțional, consultați Ghidul solicitanților pentru măsura 21 – sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza covid-19 (articolul 39b) accesând linkul http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19/masura-21