Băut şi fără permis, depistat la volan

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism, deşi era într-o stare avansată de ebrietate şi nu poseda permis de conducere.

În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 00.05, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iași au oprit în localitatea de frontieră Fundu Herţii, județul Botoşani, un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România, condus de un cetăţean român, în vârstă de 52 de ani.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul emană halenă alcoolică, iar la solicitarea documentelor, acesta nu a putut prezenta permisul de conducere. În urma verificărilor, colegii noştri au constatat că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere valabil.
Pentru că emana halenă alcoolică, a fost solicitat un echipaj din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.