Camera de Comert: Seminar cu tema“ Situațiile financiare anuale și importantă lor în asigurarea unui management eficient al afacerii”

Camera Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani în parteneriat cu Filiala Botoșani a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați a organizat, în data de 10 mai, seminarul cu tema“ Situațiile financiare anuale și importantă lor în asigurarea unui management eficient al afacerii”.

Dezbaterile au fost conduse de președintele Filialei CECCAR Botoșani, dl Viorel Alexandru alături de vicepreședintele filialei dl. Gheorghe Ciubotaru și de directorul executiv dl. Gheorghe Sorescu.
Tema centrală a constituit-o implicarea administratorilor și a profesioniștilor contabili în asigurarea întocmirii unor situații financiare relevante, exacte, verificabile, oportune, inteligibile, cu valoare predictivă și valoare de confirmare, conforme cu directivele europene și cu reglementările din legislația românească, care să aibă capacitatea de a ajuta utilizatorii de informații în luarea deciziilor.

Un accent deosebit s-a pus pe prezentarea de informații complete, neutre și fără erori, prin descrierea, în cuvinte și cifre, a fenomenelor, operațiunilor și tranzacțiilor economice, cu exemplificări privind notele explicative/declarațiile explicite narative ce completează datele cifrice din situațiile financiare.

La acțiune au participat oameni de afaceri, directori și contabili-șefi de întreprinderi.