Cazuri NOI de pestă porcină au fost confirmate în județul Botoșani

omuna Vlăsineşti se confruntă cu un nou focar de pestă porcină africană (PPA). În cadrul şedinţei Comitetului Local de Combaterea Bolilor (CLCB), susţinută azi, membrii au dezbătut şi aprobat măsurile ce se impun în acest caz.

„Am convocat această şedinţă în urma solicitării DSVSA, ca urmare a apariţiei unui alt focar de PPA în localitatea Sârbi din Vlăsineşti, la porc domestic. Tot azi, în jurul orei 14.00, s-a primit buletinul de analize de la Suceava, pozitiv pe ppa la porc domestic, în localitatea Moara Jorii, comuna Hăneşti”, a precizat prefectul Dan Şlincu.

Potrivit directorului adjunct al DSVSA, Ovidiu Airimiţoaie, cazul din Sârbi a fost sesizat după o mortalitate la unul din cei patru porci din exploataţie, buletinul de analize confirmând prezenţa virusului PPA, fiind luate astfel măsurile de sacrificare a exemplarelor.
„În zona de protecţie au intrat astfel Vlăsineşti şi Săveni iar în zona de supraveghere sunt 18 localităţi din cadrul a şase unităţi administrativ – teritoriale”, a precizat Ovidiu Airimiţoaie, directorul adjunct DSVSA.

În cel de-al doilea caz, la Moara Jorii, este vorba despre o exploataţie de 12 porcine, unde animale vor fi, de asemenea, eutanasiate şi neutralizate prin incinerare şi îngropare.

Pe parcursul zilei de azi, prefectul Dan Şlincu, preşedintele CLCB, însoţit de şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), colonelul Cristian Amarandei, a verificat cele două filtre de dezinfecţie amenajate pe raza comunei Vlăsineşti, declarându-se mulţumit de cum decurg lucrurile, din acest punct de vedere.