Comuna Bălușeni: Astăzi a avut loc lansarea proiectului „ÎNFIINȚARE CENTRU DE PROMOVARE ȘI CONSERVARE A CULTURII TRADIȚIONALE BALUSENI”

Astăzi la Primăria Comunei Bălușeni a avut loc, în parteneriat cu Asociația Zona Pescărească Iazurile Moldovei, lansarea proiectului „ÎNFIINȚARE CENTRU DE PROMOVARE ȘI CONSERVARE A CULTURII TRADIȚIONALE BALUSENI”.

La eveniment au participat Ovidiu Tabarcea, director FLAG Sulița, primarul comunei Balușeni, Neculai Stratulat, managerul de proiect Cristi Hânțescu, viceprimarul comunei Baluseni, Claudiu Doroftei, numeroși angajați ai administrației locale.

Scopul principal al proiectului este de creare de locuri e muncă și de păstrare a tradițiilor populare la nivelul comunei Baluseni.

CENTRU DE PROMOVARE ȘI CONSERVARE A CULTURII TRADIȚIONALE BALUSENI se va construi pe fostul sediu al CAP-ului Baluseni. Valoarea totală nerambursabilă a proiectului este de 822.186,33 lei, din care suma suportată din bugetul POPAM este de – 543.180,74 lei, iar valoare contribuției de la bugetul local este de 279.005,5 lei.

Proiectul are o perioadă de implementare de 24 de luni.

„Este un proiect bun zic eu, pentru că conservăm această clădire și vom încerca să facem un centru de conservare a tradițiilor culturale din Baluseni printre care să facem și un muzeu și alte activități specifice acestui proiect. Se mai pot înființa ateliere de lucru; țesătorii, croitorii și alte lucrări, un atelier de confecții de costume populare și să putem până laurmă să realizăm un centru de studii să mai învețe tineretul și populația noastră de a lucra la tradiții; să coase să țese.”, a declarat primarul comunei Neculai Stratulat.

„Clădirea face parte dintr-un ansamblu de trei clădiri care își vor păstra aceeași arhitectură, încercăm să păstrăm arhitectură inițială. După ce se vor realiza și dotările respective în cadrum acestui centru vor putea avea loc și ateliere de creație, întâlniri de lucru cu meșteri populari, întâlniri educaționale, avem formația de dansuri „Cununa Baluseni”, care vor putea face repetiții în respectivă clădire. Expoziții, târguri și alte activități culturale”, a declarat managerul de proiect, Cristi Hantescu.

GALERIE FOTO: