CP: „Fără penali în funcții publice” peste 300 de semnături adunate în doar două zile, la Botosani

Botoșănenii stau la coadă pentru a semna împotriva deținerii unor funcții publice de către condamnații penal. USR Botoșani a adunat mai bine de 300 de semnături pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”, în doar două zile de la montarea cortului.
Cortul montat lângă Uvertura Mall a atras deja sute de oameni convinși că modificarea lansată de USR este una imperativă, în sensul combaterii corupției, care au stat chiar și la coadă pentru a putea semna.
„Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării” , este rezumatul inițiativei cetățenești.

Pentru a putea fi adoptată, modificarea va trebui să unească cel puțin 500.000 de cetățeni, din 21 de județe, în șase luni, și să treacă de Parlament. La nivel național, sunt deja cumulate mai bine de 230.000 de semnături, dintre care județele Cluj și Timiș au cea mai mare rată de respondență, fiecare cu mai bine de 15.000 de semnături.
„Stau mai bine la capitolul optimism decât la încredere, dar eu chiar cred în inițiativa asta. Nu numai că astfel vom putea elimina o parte din politicienii corupți, ci vom arăta inclusiv că puterea aparține, de fapt și de drept, poporului. E o caracteristică a democrației”, a declarat Andrei Drancă, președintele USR Botoșani, cu privire la proiect.
În timpul săptămânii, cortul este disponibil între orele 18:30-20:30, programul suplimentându-se în weekend cu două ore, de la 11:00. Se vor strânge semnături până pe 20 august.