Cele mai citite

loader-image
Botoșani
23:22, 24 aprilie 2024
temperature icon 11°C
câțiva nori
Humidity 86 %
Wind 6 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 5 Km/h
Clouds Clouds: 13%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:05
Sunset Sunset: 19:16

Ultimele Știri

Creșteri salariale în sistemul de învățământ. VEZI CINE A BENEFICIAT

26 mai 2018 | Politica

VIDEO:

Aflată în conferință de presă la sediul PSD, deputatul Mihaela Hunca a declarat că partidul de guvernământ și-a ținut promisiunile față de angajații din domeniul educației, astfel, s-au îndreptat unele inechități din sistem.

Creșterile salariale de care au beneficiat cadrele didactice au crescut cu 18,4%, iar săptămâna trecută s-au aprobat creșteri salariale și pentru inspectorii școlari, directorilor caselor corpului didactic, contabililor cu gradul 1 și personalului nedidactic.

„Dacă analizăm salariile, au crescut cu 18,4% în prima parte a anului 2018 față de aceeași perioadă a anului 2017. Săptămâna trecută a fost adoptată OUG 41 prin care s-a completate legea salarizării și au fost majorate cu 20% salariile inspectorilor școlari, a directorilor Caselor Corpului Didactic precum și contabilii din sistemul de învățământ care au gradul întâi”, a declarat deputatul Mihaela Huncă.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri