Astfel, la primul termen de judecată, fostul şef al judeţului a apărut singur la bară, fără să fie asistat de avocaţi, aceştia fiind plecaţi în concediu de odihnă. În schimb, socrul său, Aristomel Anuşcă, inculpat în acelaşi dosar pentru complicitate la aceleaşi fapte, a venit însoţit de apărătorul ales, care a cerut un nou termen pentru organizarea apărării. Fiind vorba de lipsă de procedură, instanţa a trebuit să dea un nou termen de judecată pentru 6 septembrie. Însă, procurorul deşedinţă a ţinut să-i taxeze pe avocaţii lui Ţurcanu susţinând că, deşi este vacanţă judecătorească, ei ar fi trebuit să asigure substituirea. Aflat în arest la domiciliu de aproape două săptămâni, Florin Ţurcanu nu a schimbat niciun cuvânt cu socrul său, magistraţii interzicându-i dreptul de a lua legătura cu acesta. de altfel, în timpul scurtei şedinţe de judecată, cei doi au stat la circa doi metri unul de celălalt şi nu au schimbat nicio privire, Florin Ţurcanu stând aproape tot timpul cu ochii fixaţi în podea. Florin Ţurcanu a fost ridicat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava pe 22 martie, în urma unor percheziţii domiciliare. Dus la audieri, el a fost reţinut şi arestat preventiv pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. O lună mai târziu, a fost trimis în judecată fiind acuzat că, în perioada iunie 2013-septembrie 2014, i-ar fi pretins omului de afaceri Marcel Bîrsan să-i construiască o casă pe Aleea Pajiştei din municipiu, promiţându-i în schimb că-l va ajuta să câştige o serie de licitaţii pentru diverse lucrări. Procurorii DNA au dispus extinderea cercetărilor faţă de Florin Ţurcanu şi pentru instigare la abuz în serviciu, şi în alte afaceri prin care s-au scurs bani publici.
Cele mai citite
Botoșani
12:39,
23 aprilie 2024
10°C
cer acoperit de nori
Ultimele Știri
-
Covor asfaltic nou turnat pe drumul județean din Copălău
-
Lucrările de modernizare a Maternității Botoșani, scoase la licitație
-
„Ziua Mondială a Creativității și Inovației” la Muzeul „Ștefan Luchian” Ștefănești
-
Procesiune cu Sfinte Moaște de Hramul Orașului
-
Șoseaua de centură a municipiului Botoșani a fost scoasă la licitație
-
Sancțiuni de peste 24.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind câinii periculoși
-
Amendă uriașă și țigarete confiscate în Piața Centrală
-
Peste 20 de permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști
-
Modernizarea Vămii Racovăț – Diakivți, prevăzută în Masterplanul Infrastructurii de Transport și a Punctelor de Frontieră Româno-Ucrainene
-
Prima stradă cuprinsă în Cvartal 1 a fost asfaltată
Cu avocații în concediu, Împărătul s-a reprezentat … singur
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: