,CULORILE NORDULUIˮ – expoziție deschisă la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani

Muzeul Judeţean Botoşani găzduiește, în perioada 1 – 16 septembrie 2019, expoziția ,,CULORILE NORDULUIˮ – autor Lila Lungulescu, deschisă la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani.

Expoziția de pictură ,,Culorile nordului” este cea de-a doua ,,personalăˮ a artistei Lila Lungulescu, deschisă la Galeriile botoșănene, reunind peste 50 de lucrări, cu diverse tematici și dimensiuni, realizate în : ulei pe pânză, acrylic pe pânză, acrylic și colaj pe pânză.

Lucrările sunt parte a unui proiect desfășurat pe parcursul anului 2019, având ca intenție redarea pe pânză a magnificului spectacol cromatic oferit de fenomenul misterios numit ,,Aurora borealăˮ, desfășurat pe cerul nocturn din regiunile nordice ale planetei.

Alături de lucrările cu această tematică vor fi expuse portrete, nature statice, precum și lucrări cu o abordare abstractă.

Despre actuala expoziție, artista menționa: ,,Armonia și echilibrul acordurilor cromatice transmit senzația de bucurie și celebrare a vieții într-o viziune prin excelență lirică.ˮ

Vernisajul va avea loc duminică, 1 septembrie 2019, ora 11,30.

Prezintă: Ana Coșereanu – muzeograf

Program de vizitare: zilnic, 9 – 17