Delegație din Republica Moldova, în vizită de studiu la Palatul Administrativ al Județului Botoșani

Astăzi, 10 august 2018, a avut loc în sala de ședințe a Palatului Administrativ al Județului Botoșani o vizită de studiu privind familiarizarea cu bunele practici din România legate de managementul deșeurilor, alimentarea cu apă şi extinderea rețelelor de canalizare, la nivel județean. Delegația din partea Republicii Moldova a avut în componență reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei GIZ din Republica Moldova, aceștia fiind însoțiți de reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord – Est.

Reprezentanții Consiliului Județean Botoșani împreună cu A.D.I. Aqua Botoșani, A.D.I. Ecoproces și Nova ApaServ au prezentat proiectele privind extinderea rețelelor de aprovizionare cu apă şi canalizare, precum şi detalii privind sistemul integrat de management al deșeurilor în județul Botoșani.

După prezentarea proiectelor şi a detaliilor tehnice, delegația formată din reprezentați ai raioanelor: Soroca, Edineț, Drochia, Bălți şi Dubăsari, a fost invitată să viziteze stația de tratare a apei din localitatea Cătămărăşti Deal şi depozitul de deșeuri din comuna Stăuceni.