DOINA FEDEROVICI: „Vorbim de șapte investiții în valoare totală de peste 14 milioane de euro”

Seria investițiilor continuă cu reabilitarea și restaurarea muzeului județean prin fonduri de la CNI, dar nu uităm nici investițiile din zona rurală, unde, la nivelul județului Botoșani se vor construi incă trei săli de sport . Aceste săli vor fi construite în localitățile Vlasinesti, Vaculesti și Broscauti. Senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani a mai declarat că pe lângă investițiile mai sus amintite vor mai fi construite și trei cămine culturale noi în localitățile Cristești, Coșula și Șendriceni.
Valoarea totală a investițiilor aflate în derulare se ridică la peste 14 milioane de euro.