DURNESTI: Zile pline de muzică, tradiții, sport și…unic în județul Botoșani, călărie – VIDEO/FOTO

VIDEO:

De 13 ani, vara vine la Durnești cu cele mai frumoase zile pentru localnici, și nu numai.
Numai la Zilele Comunei Durnești toate aceste elemente, unele moștenite din străbuni, altele aduse de tânăra generație, fac deliciul publicului care a venit din cele mai îndepărtate colțuri ale țării, acasă, pentru a sărbători satul natal.

Organizată de Primăria și Consiliul local, timp de două zile, manifestarea a început sâmbătă cu o discotecă și espuma party, dedicate tinerilor.

Duminică, întrecerile sportive și concursul de călărie au fost urmate de spectacole folclorice de înaltă ținută. La eveniment au participat și invitați de onoare. Este vorba despre o delegație de consilieri locali condusă de Petru Bărbieru,primarul localității Ţarigrad, raionul Drochia, cu care comuna Durnești s-a înfrățit în urmă cu doi ani.

În premieră la ediţia din acest an a Zilelor Comunei, membrii ansamblului Doruleţ din Durneşti au prezentat costumele populare specifice localităţii.

GALERIE FOTO: