Eliminarea dublului standard la alimente, o prioritate pentru Guvernul PSD

Unul dintre punctele prioritare de pe agenda României, pe perioada deținerii președinției rotative a Consiliului UE, este modificarea Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale companiilor față de consumatori.
Rezultatele analizelor făcute în mai multe țări ale Uniunii Europene, dar și în România, au relevat faptul că din 29 de produse alimentare testate, provenite din Olanda, Germania și Belgia, la 9 din probele analizate s-au constatat diferențe la următorii parametrii: procent de grăsime, procent proteină, valoare energetică. Este nepermis să acceptăm ca în unele țări membre ale Uniunii Europene să se vândă alimente de o calitate mai scăzută decât în alte țări, deși ambalajul și marca sunt identice.
În concluzie, Guvernul social-democrat nu dorește să rămânem la stadiul de declarații și de aceea se vor face toate demersurile pentru adoptarea unor reglementări la nivelul Uniunii Europene, care să elimine astfel de practici.