Situaţia drumurilor botoşănene, analizată de premier

ponta la botosaniLa prezentarea proiectului de reabilitare a drumului naţional Botoşani – Suceava, făcută de reprezentanţii UMB, premierului i s-a adus în atenţia şi modernizarea altor tronsoane din judeţ. Victor Ponta s-a interesat şi de starea singurului drum naţional de pământ din ţară, aflat pe teritoriul judeţului, între Manoleasa şi Rădăuţi Prut, dar şi de refacerea arterei Botoşani – Târgu Frumos. „Trebuie să facem în așa fel încât să nu mai existe în România niciun drum național de pământ. Ăsta e ultimul și totuși e rușinos pentru România să aibă un drum național de pământ!” a susţinut premierul.