O femeie în vârstă de 70 ani, din localitatea Lișmanița, a suferit arsuri de gradul I la mâna dreaptă după ce în bucătăria de vară s-a produs o explozie din cauza unei acumulări de gaz.
Deflagrația a fost urmată de incendiu.
S-a întâmplat în urmă cu puțin timp. Femeia a reușit să scoată butelia în flăcări din clădire cu ajutorul unei sape.
Între timp, o vecină a chemat pompierii în sprijin. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, salvatorii militari de la Punctul de Lucru Darabani, cu o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță. La sosirea forțelor de intervenție, femeia era afară. La fel și butelia, care ardea cu flacără. În interiorul bucătăriei de vară, o parte din bunuri erau cuprinse de flăcări. Femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat să fie transportată la spital. Pompierii au stins incendiul în limitele găsite, fiind protejate de flăcări casa și celelalte anexe din gospodărie.
Proprietara a povestit că în această dimineață a schimbat butelia și a uitat sa pună o garnitură. Gazul acumulat în încăpere s-a aprins în timp ce a început să folosească cuptorul de la aragaz.
Exploziile din cauza acumulărilor de gaze, urmate sau nu de incendiu, sunt devastatoare.
Putem să înlăturăm acest pericol din propria casă, prin respectarea următoarelor recomandări:
– în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare;
– deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
– nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea;
– înainte de aprinderea focului, verificați dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise;
– întotdeauna aprindeți întâi chibritul și apoi manevrați robinetul de alimentare cu gaz;
– umpleți buteliile doar cu tipul de combustibil pentru care au fost proiectate şi numai în centre autorizate în acest sens.
⛔ Este interzisă încercarea cu flacără a etanșeității buteliei, garniturilor sau a furtunului!
Verificarea buteliei se va face numai cu emulsie de apă cu săpun!
Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate!
Cele mai citite
Botoșani
23:25,
18 aprilie 2024
6°C
cer acoperit de nori
Ultimele Știri
-
Fraudă de 160.000 de euro cu locuri de muncă subvenționate la AJOFM Botoșani
-
Percheziții la sediul AJOFM Botoșani
-
Un nou proiect transfrontalier pentru Consiliul Județean Botoșani
-
Depistat la volan fără permis de conducere cu ajutorul aplicației eDAC
-
Elevi din clasele primare au învățat de la jandarmi cum pot evita atacul unui câine agresiv
-
Primele detectoare au ajuns în casele botoșănenilor
-
Detectoare de monoxid de carbon și fum instalate, gratuit, în locuințele unor familii nevoiașe
-
PESTE 30 DE KILOMETRI DE PLASE MONOFILAMENT CONFISCATE DE LA PERSOANE BĂNUITE DE BRACONAJ PISCICOL
-
Marius Budăi: „Noi suntem PSD și PSD înseamnă grijă față de oameni!”
-
Vasilache și Mărioara … spectacol in premieră la Teatrul Vasilache
La un pas de tragedie din cauza unei butelii montate greșit
Distribuie pe rețelele sociale:
Din aceeași categorie: