Cele mai citite

loader-image
Botoșani
18:42, 19 aprilie 2024
temperature icon 8°C
cer fragmentat
Humidity 71 %
Wind 5 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 6 Km/h
Clouds Clouds: 55%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:16
Sunset Sunset: 19:08

Ultimele Știri

Laurianul, printre cele mai bune licee francofone din Europa Centrală, de Est şi Baltică

5 martie 2018 | Educatie, Social - Educatie

O echipă de profesori ai Colegiului Naţional „A.T.Laurian” a participat zilele trecute la cel de-al 2-lea Forum regional LabelFrancÉducation – cea mai importantă marcă internaţională de recunoaştere a înaltei calităţi în cadrul procesului de instruire în limba franceză. Evenimentul a avut loc la Sibiu şi a reunit reprezentanţii ai 40 de instituţii de învăţământ bilingve din 9 ţări situate în Europa Centrală, de Est şi Baltică. Laurienii din Botoşani s-au bucurat de compania şi bunele practici ale colegilor lor din Bulgaria, Cehia, Federaţia Rusă, Letonia, Polonia, Republica Moldova, România, Slovacia şi Ungaria.
Organizat de o întreagă serie de instituţii româneşti şi franceze, printre care Ambasada Franţei şi Institutul Francez din România, Ministerul francez al Europei şi Afacerilor Externe, TV5MONDE şi Centrul Internaţional de Studii pedagogice, forumul a oferit contextul pentru schimburi de idei, experienţe, resurse şi instrumente de lucru inovatoare între reprezentanţii liceelor membre ale reţelei şi cei ai instituţiilor franceze care administrează această marcă publică de prestigiu.
Plecând de la modelele de bune practici ale LabelFrancÉducation, participanţii au creionat noi tendinţe regionale în materie de educaţie şi au căutat soluţii pentru dinamizarea celor deja încercate.
S-au dezbătut strategii de cooperare educativă regională, scopurile concrete ale învăţământului bilingv şi provocările profesionale actuale ale profesorilor de franceză. Însoţită de inspectorul şcolar Constantin Giosu, delegaţia laurienilor i-a inclus pe directorul Mihaela Prăjinariu şi profesorul Gabriela Mangîr, cea care coordonează profilul bilingv franceză al colegiului botoşănean.
Schimbul de experienţă de nivel internaţional nu s-a oprit aici, Gabriela Mangîr participând tot zilele trecute la un megasimpozion organizat de Liceul Francez „Saint Benoit” din Istambul. Profesorul laurienilor a prezentat, în faţa a numeroşi colegi din Asia, ţările arabe şi europene, metodele inedite şi moderne folosite la Botoşani pentru învăţarea limbii franceze. „S-au cerut detalii, s-au pus întrebări şi s-au cerut colaborări, ceea ce m-a făcut să cred că prezentarea noastră a fost un succes. O valorizare a activităţii de un an de zile a echipei pedagogice de la profilul de bilingv franceză din Laurian.”, a explicat profesorul botoşănean. Proiectul prezentat a arătat cum noile tehnologii de comunicare pot fi utilizate în cadrul orelor de franceză şi discipline non lingvistice: jocuri didactice on-line, exerciţii şi teste pot fi accesate şi create de elevi de pe telefonul propriu, reţeaua creată fiind dirijată de pe computer de către profesor.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri