Lucian Trufin: „Oros trebuie schimbat rapid de la MADR până nu e prea târziu!”

Viitorul Politicii Agricole Comune pentru perioada de programare 2023 – 2027 se dezbate și se negociază zilele acestea la Bruxelles. Vineri pe 25 iunie a.c. Parlamentul European și Consiliul a ajuns la un acord politic provizoriu cu privire la noua politică agricolă comună, introducând politici agricole comune mai echitabile, mai ecologice, mai prietenoase cu animalele și mai flexibile. Uniunea Europeană fixează ambiții mai ridicate în cea ce privește mediul și clima, aliniate cu obiectivele Pactului Verde, asigurând, de asemenea, o distribuție mai echitabilă a sprijinului PAC, în special fermelor familiale mici și mijlocii și tinerilor fermieri. Acest PAC va dicta direcția de dezvoltare și modul în care se va practica agricultura în Europa, stabilind prioritățile și liniile de finanțare pentru fermele agricole.

Și când vorbim de noua perioadă de programare, vorbim de reguli și condiții noi și anume:
Pentru prima dată, PAC va include condiționalitatea socială, ceea ce înseamnă că beneficiarii PAC vor trebui să respecte elementele legislației sociale și muncii europene pentru a primi fonduri PAC.
Redistribuirea sprijinului pentru venit va fi obligatorie. Statele membre vor redistribui cel puțin 10% în beneficiul fermelor mai mici și trebuie să descrie în planul lor strategic cum intenționează să facă acest lucru. 

Sprijinul pentru tinerii fermieri va avea un nou nivel minim obligatoriu de 3% din bugetele statelor membre pentru sprijinirea veniturilor PAC pentru tinerii fermieri (fermieri până la 40 de ani). Acest lucru ar putea acoperi sprijinul pentru venituri, investițiile sau ajutorul pentru înființare pentru tinerii fermieri.
Toate măsurile disponibile prin noua PAC vor integra și legislația UE în ceea ce privește mediul și clima fiind complementare și strategilor ”De la fermă la furculiță” și Biodiversitate.

Fiecare fermă va dedica cel puțin 3% din terenul arabil biodiversității și elementelor neproductive, cu posibilitatea de a primi un sprijin prin ecoscheme pentru a atinge 7%. Toate zonele umede și turbării vor fi protejate.
Un alt element de noutate este că statele membre sunt obligate să pună pachete de ”Ecoseme” la dispoziția fermierilor, iar acest nou instrument voluntar va recompensa fermierii pentru implementarea practicilor ecologice și climatice (agricultură ecologică, agroecologie, gestionarea integrată a dăunătorilor etc.) Statele membre trebuie să aloce cel puțin 25% din bugetul lor de susținere a veniturilor către schemele eco, în total 48 de miliarde EUR din bugetul plăților directe.

Cel puțin 35% din fondurile de dezvoltare rurală vor fi alocate angajamentelor de agromediu, care promovează practicile de mediu, climă și bunăstarea animalelor.
De asemenea noul PAC devine mai flexibil, cu reguli mai simple, lăsând statele membre să elaboreze strategii naționale pentru îndeplinirea obiectivelor propuse de UE.

Din nefericire pentru fermierul român startul a fost dat deja, iar România nu pare să aibă temele făcute și asta pentru că negocierea pentru Agricultura românească o duce ministrul Oros, care se relaxa la echitație în timp ce omologii săi din alte țări își pregăteau mapele și se înarmau pentru a obține cele mai bune înțelegeri pentru fermierii lor, fapt care arată un dispreț total pentru soarta fermierului mic și mijlociu din România.

Vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, senatorul botoșănean Lucian Trufin, atrage atenția asupra faptului că reducerea plății redistributive de la 12% la 10 % și neplafonarea plăților directe (subvențiilor) așa cum susține actualul ministru al Agriculturii la Bruxelles, va duce efectiv la dispariția fermierilor mici și mijlocii din România și la creșterea necontrolată a suprafețelor deținute de marile exploatații agricole.

Bani mai puțini pentru cei mulți și fonduri nelimitate pentru cei puțini dar cu suprafețe mari de pământ aflat în proprietate. Acesta este mandatul pe care și-l asumă Oros la Bruxelles în ceea ce privește banii pentru fermierii români. Cum poți tu ca ministru al Agriculturii să fii atât de injust, încât să lucrezi doar în interesul fermierilor mari pe care îi ajuți să prospere, iar pe cei mici și mijlocii să îi faci cu mâna ta să dispară?”, a declarat senatorul Lucian Trufin.

În ceea ce privește politica agricolă națională coordonată de actualul ministru Adrian Oros, aceasta este complet falimentară, iar aplicarea ei pe termen lung va avea un impact distructiv pentru satul românesc.

Proiectul refacerii și extinderii sistemelor de irigații nu va primi finanțare prin PNRR pentru că MADR nu a știut să explice Comisiei Europene de ce sunt necesare irigațiile. Acum Oros este la Bruxelles ca să se asigure că marii latifundiari ai României nu vor avea subvențiile diminuate. Mesajul pentru marea majoritate a fermierilor români, cei mici și mijlocii, din partea actualului ministru al Agriculturii, este să se descurce cum pot sau mai bine să dispară că îi încurcă prea mult pe marii moșieri. Ministrul liberal uită însă că satul românesc este ținut în viață de fermierii mici și mijlocii și nu de marile exploatații agricole. Pentru toate aceste motive, Oros trebuie schimbat, până nu e prea târziu!” a mai declarat senatorul botoșănean.

(Visited 34 times, 1 visits today)