Cele mai citite

loader-image
Botoșani
06:16, 19 aprilie 2024
temperature icon 4°C
cer fragmentat
Humidity 83 %
Wind 6 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 10 Km/h
Clouds Clouds: 51%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:16
Sunset Sunset: 19:08

Ultimele Știri

Minivacanţă cu multe misiuni pentru jandarmi

1 iunie 2018 | Eveniment

În minivacanţa de 1 Iunie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va suplimenta efectivele folosite în misiuni, pentru desfăşurarea în condiţii civilizate a manifestărilor publice care vor avea loc în mai multe localităţi din mediul urban şi rural.

Activităţile organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului pe Pietonalul Unirii şi în Parcul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani, dar şi cele din municipiul Dorohoi şi comuna Hlipiceni vor fi vegheate de jandarmi, pentru prevenirea unor posibile fapte antisociale.

Tot în atenţia oamenilor legii sunt Zilelele comunelor Corni şi Mihălăşeni, dar şi Festivalul de muzică populară ,,Satule, mândră grădină!” organizat în oraşul Bucecea.

De asemenea, jandarmii vor acţiona atât pentru menţinerea unui climat normal de ordine şi siguranţă publică în Centrul Vechi al municipiului Botoşani, la spectacolele desfăşurate în perioada 01 – 03 iunie a.c., cât şi la meciul de fotbal disputat în seara zilei de sâmbătă pe Stadionul municipal Botoşani, unde vor fi prezenţi în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

În executarea misiunilor, I.J.J.Botoşani va fi sprijinit de efective ale altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

În această perioadă, jandarmii vor intensifica misiunile de menținere a ordinii și liniștii publice în sistem integrat, în mediul urban și rural, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și intervenția la apelurile făcute de cetățeni prin numărul unic de urgență 112, precum și misiunile de pază și protecție instituțională la obiectivele asigurate cu pază de efective de jandarmi.

Recomandăm participanţilor la aceste manifestări să aibă un comportament civilizat, să acorde atenţia cuvenită minorilor care îi însoţesc şi bunurilor personale şi să nu răspundă provocărilor unor persoane certate cu legea şi cu bunul-simţ.

De asemenea, în cazul producerii unor fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, recomandăm celor implicaţi să solicite în mod direct intervenţia jandarmilor sau să apeleze imediat numărul unic de urgenţă 112 pentru luarea măsurilor legale ce se impun.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri