O tânără de 19 ani a fost înjunghiată de 12 ori de concubin

O tânără de 19 ani din Botoșani a fost înjunghiată de 12 ori de iubitul ei, în vârstă de 24 de ani, cu care avea o relație de 10 luni, după un scandal izbucnit pe fondul consumului de alcool. Femeia a fost internată la Iași.

Cei doi iubiți s-au certat după ce au consumat alcool, iar el, supărat a înjunghiat-o de 12 ori cu un cuțit, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, cei doi aveau o relație de concubinaj de aproximativ 10 luni.

„Pe fondul acestui conflict și pe fondul consumului de alcool, ambii consumaseră alcool, concubinul i-a aplicat aproximativ 12 lovituri de cuțit, dintre care două penetrante, în zona toracelui. El a fost arestat preventiv”, a declarat Valeriu Iulian Chihaia, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Bărbatul și-a dat seama ce a făcut și a sunat imediat la 112. Un echipaj al SJA Botoșani s-a deplasat către Dracșani și au găsit-o pe tânără având o hemoragie masivă și plăgi înjunghiate la nivelul gâtului și toracelui. Medicii din Botoșani au încercat să o stabilizeze pe tânără după care au decis să o trimită la Iași, iar starea ei este stabilă. Procurorii au dispus examinarea ei medico-legală, dar acest lucru se va întâmpla atunci când starea de sănătate a femeii va permite acest lucru.

Bărbatul a fost arestat preventiv, pe numele lui fiind deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.