COVID-19: O unitate mobilă de terapie intensivă va ajunge la Botoșani

O unitate mobilă de terapie intensivă pentru pacienții cu Covid în stare gravă va ajunge, în cel mai scurt timp, la Botoșani. La solicitarea prefectului județului, dl Dan Nechifor, Departamentul pentru Situații de Urgență a alocat o autospecială cu o capacitate de 12 paturi, dotată cu toate echipamentele necesare pentru o secție de terapie intensivă (ventilatoare, monitoare etc) în contextul în care la nivelul unităților spitalicești din județul Botoșani nu mai există niciun pat liber pe secțiile de Terapie Intensivă.

    “Având în vedere creșterea numărului de pacienți diagnosticați cu Covid a căror stare de sănătate se agravează și necesită îngrijiri în terapie intensivă și ținând cont de faptul că la nivelul județului Botoșani, la momentul actual, sunt ocupate toate paturile pe secțiile de terapie intensivă, am discutat direct cu dl dr. Raed Arafat pentru a ne aloca o unitate mobilă, primind tot sprijinul în acest sens. Nu ne jucăm cu viața botoșănenilor, de aceea continuăm eforturile pentru asigurarea îngrijirilor necesare pentru pacienți diagnosticați cu Covid-19 și aflați în stare gravă”, a declarat prefectul județului, dl Dan Nechifor.

Construite pe structura unei semiremorci, unitățile mobile au grad mare de mobilitate, putând fi deplasate oriunde în țară. Astfel, acestea cresc capacitatea de terapie intensivă acolo unde este cea mai mare nevoie. România are în acest cinci unități mobile de terapie intensivă.