Parlamentul a aprobat eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat miercuri inițiativa legislativă de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. S-au înregistrat 357 de voturi ”pentru”, 0 abțineri și 0 voturi împotrivă. Cei 30 de parlamentari ai UDMR au spus că sunt prezenți, dar prezent nu votează.

În prezent, sunt aproximativ 800 de foști senatori și deputați care primesc pensii speciale în valoare de peste zece milioane de euro pe an. Pensia specială medie a unui fost parlamentar este de 5.843 de lei pe lună.

PSD a depus pe 9 februarie la Parlament proiectul de lege pentru tăierea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Inițiativa are un singur articol, care stipulează că ”articolele 49 și 50 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor cu modificările și completările ulterioare se abrogă”.

Proiectul a fost semnat de liderul PSD Marcel Ciolacu și alți parlamentari social-democrați. Printre ei Paul Stănescu, Marius Budăi și Lucian Romașcanu.

Legea 96/2006 prevede ca parlamentarii cu 3 mandate încheiate să încaseze pensie specială ”în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”. Aceste venituri scad cu 20% pentru parlamentarii cu 2 mandate si cu 40% pentru cei cu un singur mandate încheiat.

Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost introduse în 2015 la inițiativa și cu votul PSD.