PENSIILE SPECIALE din nou in atentie. Ce se va întâmpla cu ele

România este ţara în care milioane de oameni trăiesc la limita subzistenţei, în timp ce alţii încasează pensii uriaşe. Situaţia s-ar putea încheia printr-un proiect de lege ce urmează să fie depus în septembrie.

Anunţul a fost făcut de liderul PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă, într-o conferinţă de presă.

Movilă a precizat că acest proiect îi vizează pe parlamentari şi pe aleşii locali.

„Noi credem că singurul mod în care trebuie calculată o pensie trebuie făcut în baza contribuţiei fiecărui cetăţean care lucrează la statul român. De asemenea, este total incorect faţă de cei care lucrează în mediul privat, care nu beneficiază de pensii speciale. Deci, legea trebuie să fie general valabilă pentru toţi. Fără pensii speciale. Asta înseamnă că angajaţii la stat trebuie să aibă salarii public transparente corecte, care să le permită pe viitor să aibă pensii decente”, a declarat deputatul Petru Movilă, vicepreşedinte al PMP.

www.bugetul.ro