Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, despre care există suspiciuni că ar fi fals.

În data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui ansamblu de autovehicule, format dintr-un microbuz şi o platformă, cetățeanul din R. Moldova, P.S., în vârstă de 34 de ani. Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, existând suspiciuni că acesta ar fi fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul prezentat la control în schimbul sumei de 150 de dolari, avea cunoştinţă că este fals, însă l-a folosit pentru a putea conduce ansamblul de autovehicule, întrucât nu deţine un permis pentru toate categoriile.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals, uz de fals și fals privind identitatea.