Polițiștii locali au împărțit amenzi pentru parcări neregulamentare făcute pe timpul nopții

Polițiștii locali din cadrul serviciului Circulaţiei pe drumurile publice al Poliţiei Locale Botoşani au desfășurat misiuni pentru identificarea autovehiculelor transport bunuri şi persoane, care au parcat pe timpul nopții, în alte locuri, decât cele special amenajate.

Astfel în noaptea de 07-08.11.2019,în parcările publice au fost identificate 13 vehicule din categoria celor mai sus menționate, fiind dispusă sancţionarea şi blocarea acestora, în conformitate cu prevederile art. 19 alin.1 lit.d)din H.C.L. nr. 292/2017, cuantumul amenzilor fiind de 1100 lei.

În acest sens reamintim prevederile art. 12 alin. 5 din H.C.L. nr 292/2017, care stabilesc: Parcarea mijloacelor de transport mărfuri şi bunuri şi a celor de transport persoane, altele decât autoturismele, precum şi a tractoarelor de orice tip, inclusiv gama de utilaje aferente, se face în spaţii aflate în proprietate privată, în locurile declarate la autorizare sau în parcările special amenajate pentru aceste categorii de vehicule, semnalizate prin indicatoare sau marcaje. Astfel de acţiuni vor fi intensificate, până la respectarea prevederilor legale.