Prefectul Dan Nechifor despre ultimele alocări ale guvernului: ”iată că banii pentru nevoile botoșănenilor se pot aloca și fără criterii politice”

Proiectul de hotărâre de guvern realizat de Instituția Prefectului pentru solicitarea fondurilor necesare în Botoșani, în vederea acoperirii pagubelor făcute de inundațiile din luna iunie, a fost aprobat de Guvernul Cîțu. Suma totală este de 8 milioane de lei, așa cum aceasta a fost centralizată în urma evaluărilor făcute în întreg județul de comisiile mixte formate din ordinul prefectului Dan Nechifor.

Specialiști din diverse instituții cu atribuții în constatarea și evaluarea pagubelor suferite de infrastructura rutieră afectată de aluviunile pluviale s-au deplasat în toate cele 29 de unități administrative pentru a verifica și a centraliza nevoile de fonduri cu ajutorul cărora să se repare ceea ce au stricat ploile.

Drumuri sătești, comunale și de exploatare, străzi, șanțuri dalate, sisteme de scurgere a apei de ploaie sunt principalele obiective vizate de alocările financiare. În lista unităților administrativ-teritoriale sunt Municipiul Botoșani, orașul Ștefănești și 27 de comune botoșănene, cu primari ce aparțin unor diverse formațiuni politice (conform tabelul de mai jos).

Prefectul Dan Nechifor ține să atragă atenția asupra faptului că, așa cum inundațiile nu țin cont de culoarea politică a primarilor din comune și orașe, nici măsurile de reparație nu trebuie să țină cont de criterii politice, iar prezenta alocare bugetară este o dovadă în acest sens.


”Este inacceptabil și ilegal să aloci fonduri și să repari drumuri în funcție de partidul primarului, iar această practică s-a folosit mandat după mandat la Consiliul Județean. Într-un județ în care drumurile sunt atât de proaste, este inacceptabil să procedezi astfel. Banii pentru astfel de capitole strategice în dezvoltarea județului, acolo unde nevoile botoșănenilor sunt cele mai mari, trebuie alocați pe alte considerente decât cele politice.”
, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Hotărârea de guvern privind fondurile pentru reparațiile pagubelor făcute de ploi a fost explicată de premierul Florin Cîțu, după ședința de guvern de miercuri, 21 iulie, context în care primul ministru a arătat că o altă serie de fonduri urmează a fi aprobată pentru refacerea școlilor afectate de inundațiile din ultima perioadă.

Printre acestea se află și o școală din județul Botoșani, mai exact din localitatea Scutari, comuna Mileanca. Conform datelor transmise de Daniel Botezatu, inspectorul școlar general, clădirea avea anterior o serie de probleme care acum, pe fondul ploilor, s-au acutizat. O documentație în acest sens va fi realizată la nivelul Instituției Prefectului și trimisă către București pentru solicitarea fondurilor necesare reparațiilor.

(Visited 133 times, 1 visits today)