Cele mai citite

loader-image
Botoșani
21:11, 16 aprilie 2024
temperature icon 12°C
cer acoperit de nori
Humidity 83 %
Wind 6 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 6 Km/h
Clouds Clouds: 100%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:21
Sunset Sunset: 19:03

Ultimele Știri

Prefectul Dan Şlincu a solicitat asigurări că prima ninsoare nu îi va lua pe drumari prin surprindere

29 octombrie 2019 | Administratie

Azi, în sala „Iorga” din cadrul Palatului Administrativ, a avut loc şedinţa Colegiului Prefectural.

Având în vedere că sezonul rece este foarte aproape, subiectul principal de discuţii al membrilor Colegiului a făcut referire la pregătirea structurilor implicate în activităţile specifice de iarnă.

Atât şeful Secţiei Drumuri Naţionale (SDN), cât şi cel al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) au prezentat un raport privind stocurile de materiale antiderapante şi combustibil din bazele administrate, numărul total al utilajelor de intervenţie deţinute în regim propriu, respectiv stadiul în care se află contractele de deszăpezire pentru cei peste 1.000 de kilometri din judeţ.

Conducerea Nova Apaserv a precizat că nu sunt prinse în plan lucrări de amploare care să afecteze abonaţii operatorului de apă, în timp ce directorul Modern Calor a susţinut că sunt suficiente resurse pentru încălzirea locuinţelor celor branşaţi la sistemul central de termoficare.

În încheierea şedinţei de Colegiu Prefectural, reprezentantul guvernului în teritoriu a adresat un apel tuturor şefilor structurilor implicate în organizarea şi monitorizarea alegerilor prezidenţiale de săptămâna viitoare, să ia toate măsurile necesare pentru ca scrutinul să se desfăşoare fără probleme.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri