Cele mai citite

loader-image
Botoșani
14:14, 24 aprilie 2024
temperature icon 18°C
cer fragmentat
Humidity 55 %
Wind 9 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 13 Km/h
Clouds Clouds: 61%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:07
Sunset Sunset: 19:15

Ultimele Știri

Președintele Klaus Iohannis anunţă redeschiderea şcolilor: Cele trei scenarii de funcţionare, în funcţie de incidenţa COVID-19

2 februarie 2021 | Politica

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat redeschiderea şcolilor începând de luni, 8 februarie, în trei scenarii, în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19 din fiecare localitate.

„Nu am scăpat de pandemie, este nevoie să respectăm măsurile care sunt în vigoare. Dar putem să constatăm că în ultimele săptămâni incidenţa bolii s-a redus un pic. Avem ceva mai puţine persoane internate la terapie intensivă, avem ceva mai puţine persoane care se internează în spital în fiecare zi. Pe de altă parte, ne-am uitat ce fac alţii. Putem să constatăm că marea majoritate a ţărilor din UE deschid şcolile. Sunt doar trei state care nu deschid şcolile. În consecinţă, în unanimitate, am decid: începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la şcoală. Este evident că trebuie să respectăm situaţia din fiecare localitate. Pentru fiecare şcoală trebuie luate măsuri foarte stricte. Ne dorim ca şcoala să se desfăşoare în condiţii sigure. În consecinţă, în localităţile din scenariul verde, toţi copiii merg la şcoală. În localităţile din scenariul galben, copiii de grădiniţă merg la grădiniţă, clasele I-IV merg la şcoală, din ciclul secundar doar copiii din clasa a VIII-a, iar de la liceu merg doar copiii din clasa a XII-a. În localităţile aflate în scenariul roşu merg doar copiii la grădiniţă şi copiii din ciclul I-IV. Restul vor face şcoala online”, a declarat Iohannis.

„Sigur, mai sunt multe detalii de clarificat, cum se verifică dacă un copil este bolnav sau nu, ce se face în acest caz, la câte cazuri de îmbolnăvire se închide școala, toate vor fi clarificate printr-un ordin comun al ministrului Sănătății și al ministrului Educației care va fi pregătit azi și mâine și va fi dat publicității”, a mai precizat Iohannis.

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri