Primăria municipiului Botoșani va organiza duminică, 14 Iunie 2015, cel mai important eveniment sportiv al verii, Crosul Verii – ediția 2015

Crosul Verii va avea în acest an două secțiuni: una la care vor participa copii, tineri, seniori și cea de a doua dedicată persoanelor cu dizabilități (locomotorii).
Înscrierile pentru acest eveniment au început de luni, 8 iunie 2015, atât în mediul online (pagina de Facebook, site-ul și e-mailul Primăriei), cât și la sediul instituției municipiului, la Serviciul Centru Informații Cetățeni. Până în acest moment, la Crosul Verii s-au înscris 11 persoane cu dizabilități (locomotorii) și 139 persoane din celelalte categorii. Facem mențiunea că duminică, înainte de începerea evenimentului, se mai pot face înscrieri pentru participarea la cros.
„Așteptăm un număr cât mai mare de cetățeni să fie alături de noi duminică și să participe la Crosul organizat de Primărie. Ne-am dorit să ducem tradiția mai departe și, de aceea, am organizat și în acest an o astfel de competiție dedicată mai multor categorii de persoane, dar și persoanelor cu dizabilități (locomotorii)”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Programul competiției este următorul: 08:30 – 09:30 – adunarea participanților, 10:00 – 11:00 – desfășurarea competiției și începând cu orele 11:00 – premierea câștigătorilor.
Premiile oferite de organizatori constau în diplome, tricouri și medalii pentru fiecare participant. Pentru persoanele cu dizabilități se vor acorda premii în valoare de 4.000 de lei, iar pentru cealaltă categorie de participanți vor fi acordate 3 premii: locul I – 1.000 lei, locul al II-lea – 750 lei și locul al III-lea – 500 lei. Următorii 117 sosiți după cele trei locuri vor primi câte un premiu în valoare de 100 lei.
Ediția 2015 a crosului va fi organizată de municipalitatea botoșăneană și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean.