Cele mai citite

loader-image
Botoșani
23:33, 16 aprilie 2024
temperature icon 11°C
cer acoperit de nori
Humidity 86 %
Wind 11 Km/h
Wind Gust Wind Gust: 26 Km/h
Clouds Clouds: 100%
Visibility Visibility: 0 km
Sunrise Sunrise: 05:19
Sunset Sunset: 19:05

Ultimele Știri

Prognoza meteo pe următoarele trei luni. Cum va fi vremea în această iarnă

20 noiembrie 2017 | Eveniment

Meteorologii estimează pentru lunile decembrie, ianuarie şi februarie o vreme ce se va încadra, în general, în limitele normale ale perioadei de iarnă, local mai coborâte în centrul, nordul şi nord-estul ţării, în timp ce precipitaţiile vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, relevă prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul decembrie – februarie 2017, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

 

În luna decembrie, temperatura medie lunară va avea valori apropiate de normalul climatologic, local mai coborâte în regiunile centrale şi nord-estice, dar şi mai ridicate în sud-est.

Măsurătorile de specialitate relevă o medie multianuală lunară pentru prima lună de iarnă de -0,8 grade Celsius, fiind luaţi în calcul parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 – 2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură între – 5 şi 0 grade Celsius în Transilvania şi Moldova, între zero şi două grade Celsius, în Banat şi Crişana, între -2 şi 1 grad Celsius, în Oltenia şi Muntenia, iar în Dobrogea, între zero şi trei grade Celsius.

De asemenea, precipitaţiile totale în luna decembrie vor fi, local, excedentare în regiunile centrale, estice şi sud-estice şi apropiate de mediile climatologice în restul teritoriului. Media multianuală a precipitaţiilor pentru luna decembrie este stabilită la 44,8 litri/metru pătrat. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Maramureş (până la 92 l/mp) şi Banat şi Crişana (până la 70 l/mp), iar cele mai scăzute în Dobrogea şi Moldova (până la 40 l/mp).

Pentru luna ianuarie, meteorologii estimează temperaturi medii ale aerului ce vor fi apropiate de normal, exceptând centrul, nordul şi nord-estul ţării, unde vor fi, local, sub media climatologică. În condiţiile în care media multianuală a lunii este de -2,1 grade Celsius, cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei şi Transilvaniei (între -7 şi -1 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Muntenia (între -2 şi 0 grade Celsius) şi Dobrogea (-1 şi 2 grade Celsius).

Cantităţile totale de precipitaţii vor fi în luna ianuarie, în general, excedentare în cea mai mare parte a teritoriului, norma climatologică fiind de 33,6 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 74 l/mp), Oltenia (până la 57 l/mp) şi Banat-Crişana (până la 54 l/mp). La polul opus se află Dobrogea şi Moldova, cu cantităţi de precipitaţii cuprinse între 14 şi 31 l/mp.

Potrivit ANM, în ultima lună de iarnă calendaristică, temperaturile medii vor avea valori apropiate de normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării, media lunară fiind stabilită la -1 grad Celsius. Pe regiuni, temperaturile medii vor fi cuprinse între -5 şi zero grade Celsius, în Moldova şi Transilvania, între -2 şi 2 grade Celsius în Oltenia, şi între zero şi două grade Celsius, în Banat şi Dobrogea.

În februarie, cantităţile totale de precipitaţii vor fi apropiate de normalul climatologic în regiunile sudice şi estice, dar în restul ţării vor fi în general excedentare.

Măsurătorile de specialitate au stabilit o normă medie lunară a precipitaţiilor, pentru februarie, de 31,6 l/mp, conform ANM. În zona Maramureşului, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 57 l/mp, în Oltenia la 55 l/mp, în Banat şi Crişana (până la 50 l/mp), iar în Dobrogea şi Moldova, 26, respectiv 28 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.

La sfârşitul lunii octombrie, directorul general adjunct al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, anunţa că în prima lună de iarnă, vor apărea în mod normal episoade cu ger pe zone mai extinse şi temperaturi de minus 20 de grade Celsius, iar pentru luna ianuarie „semnalul dat de centrul european şi de alte centre climatologice din lume este că temperaturile ar putea fi sub media climatologică pe partea de nord şi de centru a teritoriului, apropiate de normă în rest, iar precipitaţiile să fie mai multe în partea de centru şi de vest a ţării”.

„Acest semnal poate fi îngrijorător, ştiut faptul că luna ianuarie este statistic cea mai rece lună din calendar, în care în nopţile cele mai reci putem avea temperaturi sub minus 30 de grade şi acest semnal al unor temperaturi mai scăzute decât norma este un semnal al unor episoade de ger”, a arătat Florinela Georgescu, la o videoconferinţă cu prefecţii, la sediul MAI, în 20 octombrie.

Ea a mai precizat că centrele climatologice din lume vorbesc despre posibilitatea ca fenomenele cele mai severe să fie în a doua parte a iernii.

„Deci trebuie să fim foarte atenţi ce urmează dincolo de jumătatea lunii ianuarie şi mai ales în luna februarie, ştiut fiind că în ultimii ani episoadele cu ger mai sever au fost în această perioadă a iernii”, a spus Florinela Georgescu.

Potrivit meteorologilor, evenimentul cel mai sever al iernii 2016/2017 l-a reprezentat viscolul din intervalul 5-7 ianuarie 2017, acesta impunând emiterea unui număr de patru coduri roşii în ziua de 6 ianuarie 2017.

Media climatologică pentru iarna 2016/2017 a fost de -2,5 grade C, faţă de valoarea din iarna precedentă de 1,3 grade C şi de faţă de o medie de -1,3 grade C în perioada 1981-2010. În 2016, au fost emise 101 avertizări generale, în creştere de la 96 în 2015.

De asemenea, în iarna 2016-2017 au fost emise 24 de avertizări nowcasting Cod portocaliu, faţă de 9 în iarna 2015-2016.

 

Sursă: Agerpres

Distribuie pe rețelele sociale:

Din aceeași categorie:

Cele mai citite

Ultimele Știri