RADU HUMELNICU, director DJST Botoșani: „Este nevoie de mai mult interes.Investiții serioase în această tabără nu s-au mai făcut de peste 30 de ani”

VEZI ȘTIREA ÎN FORMAT VIDEO

Tabăra de agrement de la Agafton este situată la poalele pădurii, la o distanță de 7 km de orașul Botoșani, aproape de Ipotești dar și de municipiul Suceava. Aici vin anual copii din toate colțurile țării în tabere naționale, tabere de odihnă și tabere sociale. Din cauza pandemiei, însă, anul trecut nu s-au organizat tabere, iar în acest an, pentru siguranța sanitară, chiar daca sunt luate măsuri suplimentare, vor fi ocupate doar 70% dintre locuri.

Ministerul nu a mai subventionat taberele sociale, de care beneficiau în fiecare an peste 200 de elevi, iar părinții care plătesc pentru odihna copiilor lor sunt mai rezervați, în contextul epidemiologic actual, ceea ce înseamnă un grad de ocupare scăzut, după cum spune directorul Radu Humelnicu.

Ca și în alte județe din țară, și această zonă de agrement a fost lăsată de izbeliște, deși se confruntă cu probleme grave. Alunecări de teren a afectat o parte dintre clădirile din Tabara Codrii de Aramă. Diferența de nivel este de 20 de cm de la cota inițală, așa că doar 2 blocuri din 4 sunt utilizate, adică 130 din 280 de locuri.

O soartă și mai tristă au avut-o căsuţele din centrul de agrement Luceafărul , care au 200 de locuri, dar care sunt în paragină.

Pentru reabilitare obiectivului ar fi nevoie de peste 2 milioane de euro.

FOTO:

(Visited 204 times, 1 visits today)