Sancțiuni de 28.000 de lei aplicate în acest week-end pentru limitarea efectelor pandemiei

În perioada 6-8 martie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.

Astfel, pe raza județului, au fost organizate 20 acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 250 de locații de interes.

În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 171 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 28.000 de lei.

Din totalul sancțiunilor contravenționale, 147 au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru este obligatoriu.