VIDEO/FOTO – STAUCENI: A- XVI-a ediţie a Festivalului folcloric “Vatra Satului cu orchestra Lăutarii și Proconsul, recital în miez de noapte

VIDEO:

De asta au parte locuitorii comunei Stauceni, joi de Sfanta Maria. Iar faţă de alţi ani, autorităţile locale au pregătit un program artistic mult mai variat, încercând să aducă la Stauceni nume mari din muzica populara, dar si usoara şi, în acelaşi timp să satisfacă dorinţele tuturor, de la cei tineri şi până la cei de vârsta a treia. Manifestările au loc la baza sportivă din comună, pe scenă urcând duminică mai multe ansambluri din judeţul Botoşani, precum şi nume mari la nivel national Printre aceştia s-au numărat Orchestra “Lăutarii” alături de Nicolae Botgros, dar și Ion Paladi, Laura Olteanu, Anda Scutelnicu, Carmen Cornaci. Invitaţi sunt și membrii Ansamblului “Muguri de fluier” Stăuceni, “Doina Costeştilor”. Au oferit un program de excepţie şi două artiste din Replublica Moldova, respectiv Natalia Gordienko şi Natalia Barbu iar la final au încheiat spectacolul din acest an de la Stăuceni membrii formaţiei Proconsul.

„Ne bucurăm de o atmosferă plăcută, de artişti valoroşi şi nu în ultimul rând de o vreme superbă după câteva săptămâni de secetă şi arşiţă azi ne-a binecuvântat Dumnezeu cu ploaie şi acuma pe perioada programului cu răcoare să ne tihnească această sărbătoare. În această seară avem invitaţi pe partea de muzică populară, pentru că este un festival folcloric pe Carmen Cornaci, Laura Olteanu, Lăutarii maestrului Nicolae Botgros cu soliştii vocali Nicolae şi Isidor Hlib, Lidia Bejenaru, Ion Paladi, iar pentru tineri mai spre seară avem Proconsul, Natalia Gordienko şi Natalia Barbu”, a declarat Cozmin Epuraş, primarul comunei Stăuceni.

Alături de primarul Cozmin Epuraş, au tinut sa participe prefectul Dan Şlincu, senatorul Doina Federovici, preşedintele PSD Botoşani, ministrul Marius Budăi, senatorul Costel Şoptică, preşedintele PNL Botoşani, primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, subsecretarii de stat Angel Gheorghiu şi Dan Deleanu, senatorul Lucian Trufin, primarul oraşului Săveni Relu Tîrzioru.

GALERIE FOTO: