VIDEO /FOTO Zi de mare bucurie duhovnicească pentru enoriașii din localitatea Dealu Mare, Dorohoi

VEZI ȘTIREA ÎN FORMAT VIDEO

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei împreună cu PS Veniamin, episcop al Basarabiei de Sud, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat, duminică, slujba de sfințire a Bisericii din Cimitirul parohial.

Ungerea cu Sântul și Marele Mir a fost urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, pe un altar de vară amenajat în aer liber, la care au participat, pe lângă sute de localnici, și autoritățile județului: Președintele CJ, Doina Federovici, Deputatul PSD Alexandra Huțu, vicepreședintele CJ Dorin Birta și, evident, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu.

Alăturii de alese mulțumiri, părintele paroh Ștefan Ionuţ Apetrei, o parte dintre ctitorii, binefăcătorii și închinătorii acestei Sfinte Biserici au primit, din partea Mitropoliei, distincții și diplome.

În semn de apreciere pentru contribuția adusă pentru realizarea lucrărilor la acest minunat lăcaș de cult, Înaltpreasfințitul Teofan, a înmânat distincția „Crucea Moldavă” dar și Diploma de Vrednicie primarului Dorin Alexandrescu.

Lucrările de construcție a lăcașului de cult au început în anul 2016 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei Și Bucovinei, în cimitirul parohiei, pe terenul dat spre folosință parohiei de către Primăria Municipiului Dorohoi.

Biserica este construită din cărămidă, pe o temelie din beton și acoperită cu tablă. În perioada 2017-2019 biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica „fresco” executată de pictorul Gheorghe Drăgoi, catapeteasma fiind pictată de pictorul Rusu Adrian.

Lângă biserică s-au construit în luna iulie 2021 de către constructorul de biserici Ion Păscăreanu, fiu duhovnicesc al parohiei, un frumos altar de vară și o clopotniță de lemn.

Aceste lucrări au fost realizate din donațiile credincioșilor din parohie și din zona Municipiului Dorohoi și cu sprijinul financiar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, al Secretariatului de Stat pentru Culte și al Primăriei Municipiului Dorohoi.

FOTO

(Visited 457 times, 1 visits today)