Jandarmii au scos 6 plase de pescuit, în lungime de peste 600 de metri,montate ilegal în râul Prut, în zona Stânca- Mitoc. Captura a fost făcută în urma unor acțiuni executate în acest week-end în cooperare cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani.
Oamenii legii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.600 de lei pentru pescuit fără un permis valabil, dar și pentru reținerea peștilor sub dimensiunile legale admise.
AJVPS Botoșani atrage atenția că în această perioadă pescuitul comercial este INTERZIS pe toată suprafața lacului Stânca-Costești, până la emiterea de către ANPA a noilor autorizații de pescuit comercial.