Toate lucrările de alimentare cu apă, canalizare şi reabilitare drumuri, aflate într-un stadiu de peste 60%, vor fi finalizate în acest an, conform ultimelor informaţii venite de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Din datele centralizate la nivelul Instituţiei Prefectului, în judeţ sunt şapte proiecte pe alimentare cu apă şi modernizare drumuri care au depăşit stadiul de lucrări anunţat de minister ca fiind punct de plecare pentru finanţare. Este vorba despre drumurile judeţene Corlăteni – Podeni – Vorniceni, şi Vorona- Joldeşti, de utilităţile străzii Dumbrava Roşie din Dorohoi, precum şi de alimentările cu apă din Adăşeni, Mihălăşeni, Vorona şi Tudora. Alte câteva sunt proiecte ce au fost finalizate şi îşi aşteaptă ultimele plăţi. „Modul de finanţare a acestor lucrări, menite să ridice standardele de viaţă, nu va mai ţine cont de apartenenţa politică a primarilor. De multe ori au fost finanţate haotic, iar multe firme au aşteptat ani buni sa-şi recupereze banii pe lucrările efectuate. În acest an se va echilibra, într-un fel, această situaţie” a explicat prefectul Costică Macaleţi.
