Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. Accidentul a avut loc, în această după-amiază, pe DN 29 B, între localitățile Leorda și Brăești.
La caz au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Tânărul a fost scos din mașină, de pompieri. Era conștient. A fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.