În acest an, şase copii cu vârste cuprinse între unu şi şapte ani au fost adoptaţi, iar alte patru cazuri sunt pe rolul instanţei, urmând ca micuţii să ajungă în familii în perioada următoare. Alţi opt copii au fost încredinţaţi în vederea adopţiei, iar un dosar este pe rol. Dan Şlincu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a declarat că în evidenţa instituţiei figurează 75 de copii adoptabili. „Trei familii au primit atestatul în vederea adopţiei, ceea ce reprezintă primul pas în acest proces, iar alte patru familii sunt în proces de evaluare pentru obţinerea acestui atestat” a declarat Dan Şlinc.In patele fiecărei adopţii există însă o poveste. De exemplu, o familie din judeţ, care avea în plasament o fetiţă de 3 ani, de etnie romă, s-a despărţit cu greu de micuţă. Aceştia şi-au declarat intenţia de a o adopta abia când au aflat că o familie din alt judeţ finalizase procedurile necesare în acest sens.
Cristina Fortoeş, şefa serviciilor adopţii din cadrul DGASPC, a explicat că s-a optat pentru o familie din afara Botoşaniului, întrucât în judeţ nu existau cereri pentru copii de etnie romă.
În primul semestru din 2013 au fost încredinţaţi spre adopţie opt copii, dintre care cinci au plecat în alte judeţe. Alţi opt au fost adoptaţi în 2012.