Ziua de luni, 5 septembrie, a marcat, în întreaga țară, începutul noului an școlar. Ca de fiecare dată, unitățile de învățământ au organizat manifestări speciale cu această ocazie, festivitățile fiind, ca la fiecare început de an școlar, prilej și pentru politicieni și reprezentanți ai autorităților locale de a transmite urările obișnuite de succes elevilor și profesorilor.
Astfel, deputatul PSD Alexandra Huțu împreună cu Consilierul Județean Gabriel Galan și-au dorit să fie alături de cei 168 de preșcolari și elevi din comuna Cordareni, una dintre cele mai mici localități din județ.
„La debutul noului an școlar am ales să fiu alături de cei 168 de preșcolari și elevi din comuna Cordăreni. Deși una dintre cele mai mici localități din județ, este totodată și una dintre cele mai frumoase, cu oameni gospodari și inimoși, așa cum este și primarul Cristi Dumitras . În Cordăreni, domnul primar a depus toate eforturile pentru a crește nivelul investițiilor în educație și a reușit astfel crearea unui complex școlar care cuprinde corpuri distincte pentru grădiniță și școală, sală de sport, dar și clădiri administrative. Grupurile sanitare se află în interior iar încălzire este centralizată.
Revederea de astăzi este motiv de bucurie și de emoții pentru cei mici, părinți, bunici și nu în ultimul rând pentru profesori, care sigur își vor pune toată priceperea pentru a face din vlăstarele Cordărenilor o generație de adulți responsabili, empatici și solidari.
Mult succes tuturor copiilor din județul nostru care astăzi au început sau au reluat parcursul școlar!”, a declarat parlamentarul Alexandra Hutu.