Prof. Mihaela Huncă, inspector şcolar general, a anunţat că 5000 de angajaţi ai sistemului de învăţământ botoşănean vor primi câte 150 de euro, reprezentând sprijin financiar pentru dezvoltare profesională. Inspectoratul Şcolar Judeţean va primi 750.000 de euro, bani care vor fi repartizaţi şcolilor şi care, în final, vor ajunge la cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar.



























