Polițiștii din cadrul Biroului rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din comuna Vlădeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, ar fi condus un autoturism, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Botoșani, fiind sub influența alcoolului. Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.


























