Bărbatul dispărut în iazul de la marginea localității Satu Nou, a fost găsit, în această dimineață

Bărbatul de 58 de ani, căutat în iazul de la marginea localității Satu Nou, a fost găsit, în această dimineață. Pompierii din Dorohoi au reluat căutările în apă, în jurul orei 08.00. După aproximativ jumătate de oră de la începerea misiunii, au descoperit trupul neînsuflețit al bărbatului în mijlocul iazului, la o adâncime de peste doi metri. Acesta a fost adus la mal.
Vă reamintim că, miercuri seară, pompierii au fost solicitați să intervină după ce pe malul apei s-au găsit papucii și telefonul bărbatului.
De la primirea apelului, căutările în apă s-au desfășurat, neîntrerupt, aproape 24 de ore. În cursul zilei de joi, forțele au fost suplimentate cu un echipaj cu barcă de la Detașamentul de Pompieri Botoșani. Pe lângă acestea, au intervenit un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o barcă, o ambulanță SAJ, dar și polițiști. Noaptea trecută căutările au fost sistate.

Pentru a preveni astfel de tragedii, trebuie să țineți cont de o serie de recomandări, pe care, cu siguranță, le și cunoașteți.

Nu vă puneți viața în pericol❗

✔ Mergeți doar în locurile special amenajate pentru înot. Acolo, nivelul apei este marcat și sunteți în siguranță.

✔ Nu intrați singuri în apă dacă nu știți să înotați și nu vă îndepărtați de mal!

✔ Nu intrați în râuri sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, iar curenții puternici!

(Visited 409 times, 1 visits today)