Cinci persoane au fost rănite, în judeţul Giurgiu, după ce un autobuz care era oprit într-o staţie a fost lovit de o autoutilitară condusă de un şofer băut, în maşină poliţiştii găsind sticle de bere. În urma impactului, cinci persoane, două din autoutilitară şi trei din autobuz, au fost rănite, fiind transportate la spital. Cele trei persoane din autobuz rănite au suferit contuzii şi echimoze, iar persoanele din autoutilitară au traumatisme cranio-cerebrale şi la coloana vertebrală.
