La despărțirea de clubul botoșănean, tehnicianul a ținut să transmită câteva cuvinte de mulțumire mai ales jucătorilor, alături de care, consideră el, a reușit un miracol la capătul stagiunii precedente.
„După discuțiile din ultimele zile cu patronul echipei am decis de comun acord sa întrerupem colaborarea! Mulțumesc dl Valeriu Iftime, președintelui Adi Ignat, prietenului meu Mihai Roman, tuturor oamenilor care lucrează la club, staff medical, staff auxiliar, magaziner. Mulțumesc staff-ului tehnic, cu care am colaborat foarte bine! Mulțumesc suporterilor, oamenilor din toată zona Botoșaniului care au fost alături de echipa si au susținut echipa in momente extrem de grele.
Mulțumesc jucătorilor pentru modul în care s-au antrenat și au jucat in toata perioada in care am lucrat împreună, si pentru credința lor in realizarea obiectivului din sezonul trecut. Împreună am realizat imposibilul, un miracol, anume rămânerea in Liga 1! Mult succes FC Botoșani!”, au fost cuvintele transmise de Bogdan Andone.
Bogdan Andone a semnat cu FC Botoșani la finalul anului 2023, atunci când echipa părea condamnată la retrogradarea directă, însă antrenorul în vârstă de 49 de ani a reușit să resusciteze ceva în grupul jucătorilor, iar moldovenii au rămas în prima ligă, după barajul câștigat în fața celor de la CS Mioveni.