Reorganizarea ANAF scoate la iveală alte deficienţe în desfăşurarea activităţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Botoşani. După pierderea personalităţii juridice, implicit interzicerea achiziţiilor la nivelul instituţiei, Fiscul a ajuns în situaţia de a amâna botoşănenii care au nevoie de diverse adeverinţe fiscale. Şi asta pentru că Regionala Iaşi nu trimite la timp sau omite solicitările în privinţa consumabilelor necesare. Unul dintre funcţionarii fiscului susţine că în repetate rânduri s-a cerut de la Regională hârtie pentru copiator şi tonere pentru imprimante, însă până la urmă finanţiştii au fost nevoiţi să facă o chetă pentru a cumpăra ce trebuie. „La fel se întâmplă cu tot ce înseamnă achiziţie. Bine că ne-au trimis lighene, de parcă asta era urgenţa aici. Oamenii ne ceartă pe noi, deşi nu avem nicio vină” susţine finanţistul.
