Anunțul recent privind oprirea proiectului româno-american al mini-reactoarelor nucleare (SMR) reprezintă un precedent periculos pentru stabilitatea economică și geopolitică a României. Dincolo de miza energetică uriașă, situația scoate la iveală o gravă neînțelegere a textului constituțional de către domnul prim-ministru demis, Ilie Bolojan, care pare să confunde gestionarea interimară a unui Guvern cu dictatul absolut. Domnul Bolojan nu se dezminte, după “incapacitate de plată”, lovește din nou.
Din punct de vedere legal și constituțional, un prim-ministru demis, aflat în fruntea unui executiv fără puteri depline, are atribuții strict limitate la administrarea afacerilor curente. Proiectul reactoarelor de la Doicești nu este o simplă achiziție de birotică pe care domnul Bolojan o poate tăia de pe listă dintr-un impuls de moment. Acest proiect face parte dintr-un Acord internațional ratificat de Parlamentul României. Ideea că un singur om, aflat în tranzit instituțional, poate anula o decizie a legislativului seamănă mai degrabă cu un management de tip feudal decât cu democrația euroatlantică.
Consecințele acestei ieșiri au fost resimțite imediat, iar aceste declarații iresponsabile au lovit direct în încrederea investitorilor, afectând cotațiile companiilor din sectorul energetic.
Acestă decicizie, la fel ca și multe altele, a fost luată pe cont propriu, în totală contradicție cu specialiștii din domeniu și cu foștii miniștri ai Energiei din propriul său partid, precum Sebastian Burduja sau Virgil Popescu, care au susținut argumentat eficiența tehnică și rolul strategic al acestor tehnologii.
România riscă să apară în ochii partenerilor strategici din SUA ca un aliat imprevizibil, unde politicile energetice pe termen lung pot fi anulate printr-o simplă declarație de presă lipsită de fundament tehnic.
Această lipsă de rigoare tehnică și juridică demonstrează clar că aroganța politică a învins rațiunea de stat. Se demonstrează, a nu știu câta oară, că decizia PSD de a nu mai acorda susținere politică domnului Bolojan nu apare doar ca o mișcare politică, ci ca o măsură de protecție necesară împotriva unui management guvernamental devenit complet scăpat de sub control.
Stabilitatea unei țări nu poate fi lăsată la cheremul unui lider care refuză să accepte că mandatul său s-a încheiat.
