Atunci când premierul Bolojan și-a angajat răspunderea pe primul pachet de austeritate, am promis împreună cu colegii mei din PSD că vom acționa în Parlament pentru a îndrepta unele măsuri pe care le-am considerat profund nedrepte.
Astăzi au intrat în dezbaterea parlamentară două inițiative legislative semnate de toți colegii din PSD care vor repara ce s-a decis greșit în Guvern, fără consensul nostru.
• Reintroducem scutirea de la plata CASS pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului. Trebuie să susținem natalitatea pentru a asigura funcționarea pe termen lung a sistemului de pensii!
• Revenim cu scutirea de la plata contribuției de sănătate și pentru veterani, invalizi de război, văduve de război și pentru deținuții politici. În opinia mea, acest beneficiu presupune un efort financiar infim față de ceea ce le datorăm acestor oameni care și-au sacrificat viața sau libertatea pentru România și pentru societatea românească.
Din fericire, cele două proiecte au fost deja aprobate de Comisia pentru muncă din Senat, chiar dacă cei de la USR și PNL s-au abținut la vot. Urmează comisiile de sănătate și buget-finanțe. Însă decisiv va fi votul din Plen.
Fac deci un apel public la domnul senator PNL de Botoșani Ovidiu Jitaru să iasă din logica politică, iar în plen să voteze cele două proiecte PSD.
Să voteze drept, pentru că botoșănenii vor ști cum va vota! Lipsa votului, prin absență sau abținere, înseamnă sustragere de la datoria pe care o are față de cei care l-au votat.
Cred că în astfel de chestiuni nu e loc de ciorovăieli politice! Important să votăm cu toții pentru mame, veterani, deținuți politici, invalizi și văduve de război!



























