După ce, ani de zile, autoritățile au căutat soluții pentru Căminul pentru persoanele vârstnice de la Trușești, anul acesta vine cu vești bune, pentru cei care își duc bătrânețile acolo. Începând cu data de 1 aprilie 2018, unitatea va intra în subordinea Direcției Generale de Asistentă Socială și Protecția Copilului Botoșani.
Căminul de bătrâni din Trușești va fi preluat în urma nenumăratelor demersuri făcute de Primăria Trușești, care nu mai poate să îl susțină financiar.
De mult timp, unitatea nu mai primește finanțare de la stat.
În aceste condiții, centrul funcționa cu banii primăriei Trușești și cu ajutorul oamenilor de bine care au facut donatii, in special produse alimentare.
Primarul comunei Trușești, Ailenei Petru Grișa, spune că atunci când a ajuns el la primărie, în anul 2016, situația era una dificilă. Dar în urma muncii depuse și a demersurilor făcute, a reușit să asigure buna funcționare a centrului, la ora actuala caminul de batrani a terminat anul 2017 fara datorii. Anul trecut, pe 22 martie Petru Ailenei, susţinut de către parlamentarii botoşăneni ai PSD, a expus problemele cu care se confruntă, aleşilor din Comisia Juridică a Parlamentului României, în speranţa de a fi găsită calea legislativă prin care aceste unităţi sociale să fie finanţate de către instituţiile judeţene sau centrale.
În aceeaşi zi, edilul local a solicit a fi primit în audienţă la Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pentru ca, de asemenea să poată susţine cauza celor 51 de bătrâni aflaţi la ora actuală internaţi în Căminul pentru persoane vârstnice Trușești.
”În urma demersurilor făcute și a donațiilor primite de la oamenii de bine, în acest moment situația Căminului pentru persoanele vârstnice de la Trușești este una bună, in depozit fiind suficiente alimente pentru acoperi necesarul de hrana pentru o scurta perioada de timp. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit. Sperăm ca odată cu preluarea de către Direcțiea Generala de Asistentă Socială și Protecția Copilului Botoșani problemele să fie rezolvate definitiv”, a declarat primarul comunei Trușești, Ailenei Petru Grișa.
Căminul de bătrâni de la Trușești a fost înființat în anul 2011, are o capacitate de 60 de locuri și a primit finanțare de la Ministerul Muncii până în luna octombrie a anului 2015.